despre squat

ca sa nu ne tinem doar de sotii si aerul de primavara sa ne fure cu totul, mai discutam si lucruri serioase sa ne mai pastram cu picioarele pe pamant.
sambata, profitam de experienta a 5 activisti din berlin care vin la acaju sa ne vorbeasca despre cladirile abandonate din orasul lor si cum au fost ele transformate in cladiri de locuit sau in centre socio-culturale alternative.

silent strike la acaju

cum ziua de sambata, 4 aprilie, se anunta solicitanta aici la acaju, spre seara , de la 7, ne destindem.
in tonul evenimentelor primavaratice, silent strike si dan basu vin la acaju cu muzica si vizuale potrivite pentru un inceput de seri luminoase si parfumate.

retro bazar 3

vreau sa cred ca la sfarsit de saptamana vom avea parte de soare si chiar de nu, ca sa facem in ciuda norilor, scoatem din nou rochitele afara, ochelarii de soare si alte minuni colorate. facem si un cantec al soarelui, cu rasete si ore lungi de taifas. daca nici asta nu alunga norii, atunci o sa pregatim zile intregi de incantatie.



sambata si duminica, 4 si 5 aprilie, de la 12 la 18, chemam si serbam soarele. cine vrea sa ni se alature sa ne trimita un mail pe cafeneaua.acaju@yahoo.com.

stingem lumina

Azi, in cel mai verde spirit al energiei eco, lasam orasul sa se odihneasca. Umblam la tabloul electric si intre 20.30 si 21.30 stingem lumina. Asa cuminti lasam o ora Pamantului. Stam la un ceai pe terasa, ne uitam la stele si vorbim in soapta.
Si ca tot veni primavara, de maine promitem sa scoatem si bicicleta din garaj!

ne vedem joi


..pe 26 martie.

am mare drag pentru cei care citesc o carte la o cafea sau un ceai aici la acaju. frumoasa deprindere ce ma trimite cu gandul la oamenii frumosi.
la fel sunt si ioana si madalina, doua fete pasionate de carti ce lucreaza la libraria humanitas din centrul comercial felicia, cu care am pus la cale o intalnire periodica, probabil lunara, in care sa vorbim despre carti.
prima intalnire va fi joi, 26 martie, de la 7 seara. subiectul cartii dezbatute e unul cum nu se poate mai placut, unul ce starneste amintiri si emotii: povesti de dragoste la prima vedere. 5 povesti care vorbesc intr-un fel unic despre iubire scrise de gabriel liiceanu, adriana bittel, ana blandiana, nicolae manolescu si ioana parvulescu.


cine vrea sa o citeasca este binevenit oricand aici, la acaju.

o mica schimbare: in locul invitatului Lect. Dr. Antonio Patras va participa la discutie Lect. Dr. Radu Andriescu.
va asteptam.

sambata e seara africana



centrul cultural francez a ales cafeneaua acaju locul de intalnire pentru seara africana din cadrul Festivalului de Film Francofon si asta ne bucura.
cei care ne-au mai vizitat au aflat din pliantele prezente la cafenea informatiile pentru rezervare si cele referitoare la taxa de participare. astfel, sambata, 14 martie, de la ora 19.00 cafeneaua va fi rezervata pentru acest eveniment.
din pacate, nu mai sunt locuri pentru seara de sambata asa ca speram ca cei doritori s-au inscris din timp la numerele de telefon afisate pe pliante.

forme experimentale III

Facandu-se cunocuta deja in cele trei editii precende, Experimental Forms and Frames revine sambata aceasta 7 martie in Acaju, propunand un aer reimprospatat de primavara plin de jubilatie si reverie creat prin muzicile atent selectate de catre cei de la Kraut Krank Kollectiv si bineinteles de vizualele lui Dan Basu. Se propune un spirit dezinvolt si de aceea in aceasta editie locurile participantilor in calatoria audio-vizuala vor fi reprezentate de pernutele "schematic" aranjate pe podeaua camerei in care actiunea se va petrece.
Va asteptam sambata seara incepand cu orele 20.


vineri avem film documentar iesean

vineri, 6 martie, de la 8 seara va asteptam la proiectia filmului documentar '„Un rr(OM) sub lupa”. ne bucuram ca Acaju este locul unde va fi difuzat pentru prima data (pentru publicul larg) filmul regizat de tanarul iesean Bogdan Vatavu. seara este pusa la cale in colaborare cu MSM TV care a initiat seria de evenimente 'ArtEvents".

"Un rr(OM) sub lupa” este un film documentar in care este prezentata viata personala a unui tanar actor de teatru de la Ateneul Tatarasi din Iasi. surprinzator este faptul ca actorul principal al filmului este in varsta de 10 ani si este de de origine roma.
tot in aceeasi seara vor fi prezentate si primele doua episoade ale emisiunii de animatie „Blup+Blap” .

va asteptam cu drag.